Potrivit acestuia, sunt vizate restricțiile economice care se referă, între altele, la limitele de ocupare a capacităţii în centrele comerciale, restaurante, hoteluri şi facilităţi de recreaţie.
Tendinţa de scădere a cazurilor noi de infectare este foarte clară, a menţionat ministrul.
Singurele restricţii care vor mai rămâne sunt purtarea obligatorie a măştii în transportul public şi în spaţii publice închise şi carantina de şapte zile pentru cei infectaţi.
Potrivit cifrelor Ministerului Sănătăţii, în Polonia s-au înregistrat miercuri 20.456 noi cazuri de infectare în 24 de ore şi 360 de decese în 24 de ore.
Polonia are circa 38 de milioane de locuitori, puţin sub jumătate din câţi are Germania, notează agenţia germană de presă.
Întrebat dacă este oportună ridicarea restricţiilor, având în vedere numărul încă ridicat de decese, premierul polonez Mateusz Morawiecki a explicat că şi alte state ale Uniunii Europene unde pandemia evoluează similar relaxează deja restricţiile.