Martori oculari au dezvăluit pentru presa britanică faptul că Serghei Skripal se întâlnea cu regularitate, o dată pe lună, în restaurantul Cote Brasserie, din orășelul britanic Salisbury, cu un englez îmbrăcat în costum de tweed. Cei doi conversau atât în engleză cât și în rusă, discutând între altele despre călătorii „de afaceri” în Polonia.
Presa britanică, citată de EVZ, nu îi dă identitatea ofițerului MI6, „din motive de securitate”, însă aceasta poate fi dedusă din dezvăluiri conexe. Astfel, cel prezentat ca „ofițerul de legătură” al lui Skripal, ar fi avut un cont pe rețeaua LinkedIn șters pe 7 martie.
Or, CNN vorbește despre un ofițer MI6, cu numele de Pablo Miller, având domiciliul în Salisbury și al cărui cont de LinkedIn a fost șters miercuri. Numele lui Pablo Miller apare într-un comunicat din 2007 al serviciului rus de informații FSB (fost KGB), ca fiind ofițerul care l-a recrutat pentru MI6 pe ofițerul de securitate rus Viaceslav Zarko.
„În timpul investigației, maiorul Viaceslav Zarko l-a identificat pe ofițerul opera tiv MI6 Pablo Miller, care anterior fusese implicat ca suspect în cazul Serghei Skripal, un fost colonel rus condamnat anul trecut la 13 ani de închisoare pentru spionaj în serviciul Marii Bri tanii”, se arată în declarația FSB. Zarko a declarat că acel Miller lucra sub acoperire ca secretar unu la Ambasada Marii Britanii din Talinn (Estonia).
Tot în biografia ștearsă de pe LinkedIn se afirma că, deși pensionat în 2015, „Pablo continuă să lucreze ‘part time’ pentru Foreign Office pe bază de contract”.
O altă informație explozivă este că Pablo Miller se prezenta pe contul de LinkedIn drept consultant pentru firma de Orbis Business Intelligence. Aceasta a fost întemeiată de fostul ofițer MI6 Christopher Steele, nimeni altul decât autorul dosarului în care Donald Trump este acuzat de relații cu prostituate ruse într-un hotel din Moscova. Dosarul lui Steele a fost plătit de Hillary Clinton și Partidul Democrat.
Serghei Skripal a fost recrutat la recomandarea serviciilor de informații spaniole în iulie 1995 de către MI6, pe când avea 44 de ani și lucra ca ofițer GRU în Spania. Până la arestarea sa, în 2006, el le-a oferit britanicilor identitatea a nu mai puțin de 300 de spioni ruși plus întreaga agendă telefonică a GRU. Numele său de cod era „Forthwith” („Imediat”). După schimbul de spioni din 2010 și sosirea sa în Marea Britanie, deși presa britanică, citând surse din serviciile secrete MI5 și MI6, nu afirmă explicit că Skipral a rămas spion activ, ci doar că continuat să aibă contacte cu serviciile secrete britanice, „oferind expertiză” în ceea ce privește „metodele și structurile operațiunilor de spionaj ale Rusiei”.