Familia miliardarului mort cere dreptate
Tony Buzbee, avocatul familiei, a confirmat că plângerea a fost depusă la un tribunal din Seattle, în Statele Unite, și subliniază că aceasta vizează răspunsuri clare asupra circumstanțelor și persoanelor implicate în incidentul fatal. „Sperăm că acest proces va aduce lumină asupra celor întâmplate, cine a fost responsabil și cum a fost posibil ca un astfel de accident să aibă loc”, a declarat Buzbee.
Submersibilul Titan, de aproximativ 6,5 metri lungime, s-a scufundat pe 18 iunie 2023 pentru a explora epava Titanicului. La scurt timp după lansare, ambarcațiunea a implodat, ucigând toți cei cinci ocupanți aflați la bord: Stockton Rush, fondatorul și patronul OceanGate, omul de afaceri britanic Hamish Harding, Shahzada Dawood, un influent antreprenor pakistanez și fiul său, Suleman, alături de Paul-Henri Nargeolet.
Matt Shaffer, un alt avocat al familiei, a acuzat că Stockton Rush „nu a fost sincer cu echipajul și pasagerii în legătură cu pericolele de care era conștient”. Paul-Henri Nargeolet, un veteran al explorărilor subacvatice, și-a dedicat decenii studiului epavei Titanicului, având un record de șase expediții din cele opt întreprinse între 1987 și 2010.
După tragedie, OceanGate a suspendat activitățile companiei, din cauza preocupărilor legate de politica sa de siguranță. Contactul cu Titan a fost pierdut la mai puțin de două ore după lansare, în timpul fazei de coborâre, și s-au găsit resturi ale submersibilului pe fundul mării, la o adâncime de aproximativ 4.000 de metri.
În prezent, mai multe anchete, inclusiv una a Pazei de Coastă a SUA, sunt în curs de desfășurare pentru a clarifica cauzele exacte ale dezastrului.