Wallstrom s-a exprimat la canalul public SVT, care, în cadrul unei emisiuni speciale despre drama refugiaților, a difuzat un reportaj pe tema fotografiei, care a bulversat întreagă lume. După extrasele dintr-o convorbire radiofonică cu tatăl băiețelului de trei ani înecat în Marea Mediterană, prezentatorul a întrebat-o pe Margot Wallstrom în platou ce simte.
''Cred că această imagine ne-a făcut ceva, nouă tuturor așa cum suntem, pentru că aceasta a devenit o figură și un nume, și o poveste. Nu este vorba doar de vapoare cu refugiați, ci și de oroare'', a răspuns șefa diplomației suedeze, ștergându-și câteva lacrimi. Wallstrom a afirmat că va milita pentru ca și alte țări să facă eforturi comparabile cu cele ale Suediei în ce privește primirea de refugiați. ''Trebuie să ni se alăture și alte țări ale UE și să-și asume responsabilitățile. Nu putem să ne asumăm noi întreaga responsabilitate'', a declarat ministrul suedez.
Tată lui Aylan a povestit joi cum cei doi fii ai săi, unul în vârstă de trei ani, iar celălalt de cinci ani, precum și mama lor, și-au pierdut viața împreună cu alți nouă refugiați sirieni în naufragiul ambarcațiunii lor în plină noapte în timp ce încercau să ajungă din Bodrum, în Turcia, pe insula grecească Kos, poartă de intrare în Uniunea Europeană.