''Mă întreb cum un titlu care a devenit atât de simbolic, la nivel mondial simbolic, poate supraviețui din punct de vedere jurnalistic unei izolări într-un simbol'', a declarat Val la Geneva, într-un interviu pentru televiziunea publică elvețiană (RTS).
Vorbind despre supravegherea polițienească omniprezentă la Paris în jurul echipei redacționale a Charlie Hebdo, el s-a arătat preocupat de posibilitatea reală a redacției de a reuși să supraviețuiască. ''Se poate munci liber, se pot face reportaje, se poate scrie, te poți plimba pe străzi, pot exista raporturi umane normale, când te afli sub o asemenea amenințare?'', s-a întrebat retoric fostul patron al săptămânalului francez.
Întrebat dacă prin atentatul de la 7 ianuarie asupra publicației Charlie Hebdo 'teroriștii au câștigat', Philippe Val a răspuns: ''Voi încerca să spun un lucru dificil pentru mine, dar cred că da (teroriștii au câștigat — n.r.). S-a pierdut o bătălie. Dacă nu se acceptă acest lucru, nu se va ști care este remediul. Ziarele deja nu mai îndrăznesc să publice caricaturi. Cine este caricaturist a semnat pentru a fi caricaturist, nu martir; să fii martir este contrar filosofiei democratice''.
La o lună și jumătate după atentatul în care au murit 12 persoane, printre care cinci caricaturiști de-ai săi, săptămânalul Charlie Hebdo a reapărut miercuri (25 februarie).