Fata a devenit pasionată de crminali în serie și de atentate asupra școlilor, ”hobby” care a determinat-o să-și dorească s-o înjunghie pe cea mai bună prietenă și, ulterior, să-și ucidă mama și fratele în somn.
Adolescenta a alcătuit o listă, în jurnalul său, cu 60 de persoane pe care plănuia să le ucidă, însă, a ars caietul până la urmă.
Pe listă se afla și prietena cea mai bună, astfel că, într-o zi, eleva a rugat-o pe fată să închidă ochii și să ridice mâna, timp în care ea a scos un cuțit ca s-o înjunghie în piept. Fata a deschis ochii chiar când prietena ei voia s-o lovească și a reușit să se apere, scăpând cu răni minore. Pe mama și pe fratele său nu a mai încercat să-i înjunghie.
Adolescenta a ajuns în fața judecătorilor care au găsit-o vinovată de tentativă de omor și acum așteaptă sentința finală, conform metro.co.uk.