"Statele Unite sunt puternic angajate în parteneriatul strategic cu Indonezia și vor fi alături de guvernul Indoneziei pentru a-i aduce pe cei responsabili pentru acest atac terorist barbar în fața justiției și a construi un viitor mai sigur", a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, Ned Price, într-un comunicat de presă.
Cel puţin șase persoane au fost ucise într-o serie de explozii și atacuri sinucigașe, produse în capitala indoneziană Jakarta, care au fost urmate de focuri de armă, în apropierea palatului prezidenţial şi a sediului ONU, conform Mediafax. ISIS a revendicat atentatul, anunţă Realitatea Tv.
Atacurile ar avea legătură cu gruparea teroristă ISIS, potrivit poliţiei indoneziene. Presa locală relatează că au avut loc şapte explozii, inclusiv două atacuri sinucigaşe. Cel puţin șapte persoane au murit, dintre care patru atacatori şi un poliţist, potrivit surselor.
De asemenea, o notă trimisă angajaților ONU ar susține că unul dintre colegii lor a fost rănit în atacuri.
Exploziile au avut loc în faţa centrului comercial Sarinah, situat în apropierea palatului prezidenţial şi a sediului ONU, scrie BBC News Online. În zona respectivă se află de asemenea numeroase hoteluri de lux, clădiri de birouri şi ambasade, inclusiv cea franceză.