”Singura explicaţie rezonabilă este că (prăbuşirea) a fost (cauzată de către o) activitate externă", a declarat directorul general al companiei.
O defecţiune anterioară, în 2001, la nivelul cozii, a fost reparată integral, a declarat alt oficial.
Terorismul nu poate fi îndepărtat ca o posibilă cauză a accidentului, a declarat pentru BBC un purtător de cuvânt al Kremlinului.
Anchetatorii încearcă să afle ce a dus la prăbușirea avionului rusesc cu 224 de oameni la bord în Egipt, sâmbătă, și iau în calcul trei ipoteze.
Aceștia susțin că ruperea în aer a aeronavei companiei ruse Kogalimavia a fost provocată fie de o eroare tehnică, fie de o rachetă, fie de o explozie la bord, iar aceste trei variante sunt analizate în prezent de către investigatori, relatează The Guardian.
Surse din anchetă resping varianta
Avionul nu a fost lovit din exterior și pilotul nu a lansat un apel SOS înainte ca aparatul să dispară de pe radar, relatează luni Reuters, citând o sursă din cadrul comisiei care analizează cutiile negre ale avionului, relatează Reuters.
Sursa citată a refuzat să furnizeze mai multe detalii, dar a precizat că-și bazează afirmațiile pe examinarea preliminară a cutiilor negre recuperate după prăbușirea avionului.
O sursă din cadrul Ministerului Aviației a precizat anterior că analiza cutiei negre care înregistrează parametrii de zbor este încă în desfășurare.