CĂDEREA ZIDULUI BERLINULUI Zidul Berlinului (în limba germană: Berliner Mauer), un simbol al Războiului Rece, a fost construit, inițial, pe 13 august 1961 și a fost demolat în săptămânile de după 9 noiembrie 1989. Parte a Cortinei de Fier, Zidul Berlinului a fost cea mai cunoscută parte afrontierelor RDG-ului.
CĂDEREA ZIDULUI BERLINULUI Concepută de administrația liderului comunist al Germaniei Răsăritene, Walter Ulbricht, și aprobată de liderul sovietic Nikita Hrușciov, zidul a constituit o barieră de separare între Berlinul Occidental și Republica Democrată Germană timp de aproape 28 de ani. A fost construit în perioada postbelică, (perioadă în care Germania a fost divizată), în efortul de a stopa consecințele scurgerii de forță de muncă și pierderilor economice asociate cu migrația zilnică a unui mare număr de profesioniști și lucrători calificați între Est și Vest. Existența timp de aproape trei decenii a Zidului a provocat scăderea semnificativă a emigrației (evadați - "Republikflucht" în germană): de la 2,5 milioane, în perioada 1949 – 1962, la numai 5.000 - între 1962 și 1989.
CĂDEREA ZIDULUI BERLINULUI. Crearea Zidului Berlinului a fost un dezastru propagandistic pentru Germania Răsăriteană și pentru blocul comunist ca un tot. Zidul a reprezentat un simbol al tiraniei comuniste, insistent afișat în lumea occidentală, în special după împușcarea, intens mediatizată de mass media occidentale, a câtorva evadați. Liberalizarea politică de la sfârșitul deceniului al nouălea, asociată cu declinul Uniunii Sovietice, a dus la relaxarea restricțiilor la trecerea frontierei est-germane, care au dus, în cele din urmă, la demonstrații de masă și căderea guvernului comunist. În momentul când a fost dat publicității, la 9 noiembrie 1989, un decret al oficialităților est-germane care permitea trecerea liberă a frontierei, mase uriașe de est-berlinezi s-au apropiat de zid și, în cele din urmă, au traversat prin toate punctele de trecere, unindu-se, într-o atmosferă sărbătorească, cu mulțimea din Berlinul Occidental. După câteva săptămâni, Zidul a fost, în cele din urmă, distrus în totalitate, căderea acestei bariere fiind primul pas către reunificarea Germaniei, care a fost încheiată, în mod oficial, pe 3 octombrie 1990.
CĂDEREA ZIDULUI BERLINULUI După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, Germania a fost divizată în patru zone de ocupație. Vechea capitală a Germaniei, Berlinul, ca sediu al Comisiei Aliate de Control, a fost împărțită în patru zone de ocupație corespunzătoare. Deși, la început, intențiile puterilor învingătoare erau de a guverna împreună Germania în granițele stabilite în anul 1947, izbucnirea Războiului Rece a făcut ca zonele de ocupație franceză, britanică și americană să fie unite în Republica Federală Germania, în 1949. Ca ripostă, în zona de ocupație sovietică a Berlinului avea să fie proclamată, în același an, Republica Democrată Germania, cu capitala în Berlinul Răsăritean.
CĂDEREA ZIDULUI BERLINULUI. Începând din 1948, Germania Occidentală s-a dezvoltat ca o țară capitalistă vestică, cu o economie socială de piață ("Soziale Marktwirtschaft") și cu o viață politică autenticdemocratică – parlamentară. Creșterea economică neîntreruptă de 30 de ani, începută îndeceniul al șaselea, a dus la "miracolul economic". În interiorul granițelor sale, Gemania Răsăriteană a fost guvernată de un guvern autoritar, modelat după cel sovietic, care a aplicat în economie sistemul economiei planificate centralizat. În vreme ce Germania Răsăriteană a devenit cea mai bogată și dezvoltată țară din blocul răsăritean, mulți dintre cetățenii ei priveau la prosperitatea economică și libertatea politică dinvest. Fuga numeroșilor cetățeni est-germani către țări necomuniste via Berlinul Occidental a dus la edificarea, în 1961, a sistemului frontierelor RDG, din care Zidul era parte integrantă.
CĂDEREA ZIDULUI BERLINULUI. Din 1949 până în 1961, un mare număr de persoane, de la personalul cu studii superioare la muncitorii calificați, ("Grenzgänger"), migra dinspre estul spre vestul Berlinului, în principal, datorită reconstrucției din vest, susținută de fondurile Planului Marshall. Într-o singură zi, de exemplu, întreaga catedră de matematică a Universității din Leipzig a părăsit RDG-ul. În plus, numeroși vest-berlinezi traversau granița în răsărit pentru a-și face cumpărăturile în magazinele cu prețuri subvenționate de stat, unde prețurile erau mult mai mici decât în vest. Această secătuire a resurselor umane și economice amenința Germania Răsăriteană cu colapsul economic. Acest fapt avea repercusiuni în întregblocul răsăritean și, în special, în Uniunea Sovietică, care subvenționa economia est-germană și care, la rândul ei, trebuia să asigure plata despăgubirilor de război către URSS și Polonia.
CĂDEREA ZIDULUI BERLINULUI Impulsul pentru crearea Zidului Berlinului a venit de la liderul est-german Walter Ulbricht, iar inițiativa a fost aprobată de conducătorul URSS Nikita Hrușciov, cu anumite rezerve. Propunerile lui Ulbricht pentru o a doua blocadă aeriană a Berlinului de Vest au fost respinse de sovietici, în timp ce Zidul trebuia construit numai din sârmă ghimpată. Dacă occidentalii ar fi încercat să forțeze bariera, est-germanii ar fi trebuit să dea înapoi, fără a deschide focul, sub nici un motiv. CĂDEREA ZIDULUI BERLINULUI.
CĂDEREA ZIDULUI BERLINULUI. Construirea a 45 de kilometri de bariere în jurul celor trei sectoare occidentale a început duminică 13 august 1961 în Berlinul Răsăritean. În acea dimineață, zona de frontieră a fost securizată de trupele de grăniceri est-germani. Bariera a fost construită de soldații și muncitorii est-germani, fără implicarea directă a sovieticilor. Zidul a fost construit numai pe teritoriul est-german, constructorii asigurându-se că nu ating în nici un punct teritoriul vest-berlinez. Străzile care se întindeau de-a lungul traseului barierei au fost baricadate pentru a împiedica trecerea a oricărui vehicul și a fost ridicat un gard de sârmă ghimpată, care, mai târziu, a fost transformat într-un zid în toată regula. Bariera a divizat, fizic, orașul și a încercuit, practic, Berlinul Occidental. În timpul construcției, soldații Armatei Naționale Populare (NVA) și ai Grupurilor de luptă ale clasei muncitoare (KdA) au păzit zona, având ordine clare pentru împușcarea oricărui individ care ar fi încercat să fugă în Vest. Mai târziu, zona Zidului a fost întărită cu ziduri, câmpuri minate și alte instalații de siguranță.
