Bugetul anual al Pentagonului a trecut vineri o etapă cheie, fiind aprobat de Camera Reprezentanţilor, în pofida criticilor unor democraţi care au denunţat o serie de amendamente adăugate de republicani, relatează AFP şi Reuters.
Proiectul adoptat de reprezentanţi cu 219 voturi pentru şi 210 împotrivă dă undă verde celor 886 de miliarde de dolari ceruţi de preşedintele Joe Biden şi prevede o creştere de 5,2% a soldei militarilor, alte 300 de milioane de dolari ajutor pentru Ucraina şi fondurile necesare pentru achiziţia a nouă nave noi pentru US Navy.
Majoritatea democraţilor din Cameră s-au opus textului după adăugarea de către aleşi conservatori a unor măsuri anexe, vizând în special abrogarea programelor ce favorizează diversitatea în armată, precum şi anularea potenţialelor ajutoare financiare pentru "tratamentele de tranziţie" ale militarilor transgender. De asemenea, acestea interzic Pentagonului arborarea la bazele sale a drapelului LGBT+.
Aceste amendamente, pe care preşedintele republican al Camerei reprezentanţilor, Kevin McCarthy, a fost presat de aripa dreaptă a majorităţii să le introducă în proiectul de lege, vor fi totuşi în mod aproape cert abandonate în timpul negocierilor din Senat, începând de săptămâna viitoare.
"Ceea ce era altădată un exemplu de compromis şi guvernare eficace a devenit o odă a intoleranţei şi ignoranţei", a reacţionat un grup de aleşi democraţi într-un comunicat.
Între măsurile introduse în text şi criticate de democraţi se numără şi cea introdusă de Ronny Jackson, fost medic la Casa Albă, şi care interzice Pentagonului să acopere cheltuielile de deplasare ale femeilor din armată care sunt nevoite să se deplaseze în alt stat pentru a face avort.
Reprezentanta democrată Lois Frankel a denunţat această propunere ca fiind "absolut ruşinoasă", reproşându-i că le-ar priva de "libertatea reproductivă" pe femeile-soldat "gata să-şi rişte viaţa pentru a-şi sluji patria".