Înțelegerea "Ceruri deschise" permite companiilor aeriene ale UE, inclusiv a celor înregistrate în Marea Britanie, să opereze în oricare dintre statele membre. Celelalte sectoare sunt nevoite să se supună prevederilor Organizației Mondiale a Comerțului, relatează skynews.com.
Directorul executiv Michael O'Leary a declarat că o măsură în această privință ar trebui luată până în luna septembrie a anului 2018.
"Nu vor mai există zboruri între Marea Britanie și Europa pentru o perioadă de câteva săptămâni sau luni după martie 2019. Nu există o convenție, deci nu avem o bază legală, ceea ce va duce la anularea zborurilor", a declarat O'Leary.
Oficialul RyanAir este de părere că statul britanic se află într-o poziție inferioară.
"Brexitul va una dintre cele mai mari decizii economice de suicid din istorie. Această va fi un dezastru real", susține președintele companiei RyanAir.