BREXIT UPDATE: 51,9% dintre britanici au votat pentru ieşirea din UE, iar 48,1% au votat pentru rămânerea în blocul comunitar, arată rezultatele finale anunţate după încheierea numărătorii sufragiilor.
Aproape 17 milioane de britanici au votat pentru Brexit, faţă de 15,7 milioane pentru UE.
Rata de participare a fost de 72,2%, iar peste 26.000 de buletine de vot au fost anulate.
UPDATE: Indicii bursieri sunt în scădere puternică la nivel global, rezultatele parţiale ale referendumului din Marea Britanie indicând ieşirea ţării din Uniunea Europeană, punând în pericol existenţa blocului comunitar şi a monedei unice, relatează Reuters
UPDATE: Cum va arăta divorțul Marii Britanii de UE? Intrăm pe un teritoriu necunoscut, dar iată câteva indicații:
BREXIT. Scurt manual pentru părăsirea Uniunii Europene. E complicat
UPDATE: S-a terminat. BBC și ITV prognozează o victorie a taberei eurosceptice, care conduce în prezent cu 800.000 de voturi, 52%-48%.
Lira sterlină nu a primit bine rezultatele și s-a prăbușit la cea mai mică valoare din 1985 și până în prezent.
UPDATE: Cu peste 21 de milioane de voturi numărate, tabăra eurosceptică conduce cu peste 500.000 de voturi.
Cum au votat britanicii:
- Londra a votat masiv pentru rămânerea în UE
- Nordul Angliei a votat cu o majoritate importantă pentru ieșirea din UE
- Scoția a votat cu o majoritate importantă pentru rămânerea în UE
- Țara Galilor a votat pentru ieșirea din UE (o surpriză a scrutinului)
- Irlanda de Nord a votat pentru rămânerea în UE
UPDATE: Oamenii încep deja să se întrebe ce se va întâmpa după ieșirea Marii Britanii din UE. Iată un scurt ghid probabil pentru prima săptămână după vot:
BREXIT. Gata de impact? Ce s-ar întâmpla în prima săptămână după un vot pro-BREXIT
UPDATE: Aproape 16 milioane de voturi au fost numărate și tabăra pro-Brexit a luat un avans și mai mare, de peste 500.000 de voturi.
UPDATE: Rămâne David Cameron premier dacă tabăra sa, cea pro-europeană, pierde votul? E o întrebare bună. O parte din parlamentarii partidului său au făcut deja un pas preventiv.
84 de parlamentari conservatori îi cer lui Cameron să rămână premier indiferent de rezultate
UPDATE: După numărarea a aproximativ 10 milioane de voturi, aproape jumătate din cele 382 de regiuni, tabăra eurosceptică are un avantaj de 150.000 de voturi. Situația este însă volatilă.
UPDATE: Rezultatele din Londra au început să apară și dau o gură de oxigen taberei pro-europene care pare să fi câștigat cu mai mult decât așteptau analiștii. Un rezultat bun pentru pro-europeni a venit și din Glasgow. 103 regiuni din cele 382 au anunțat rezultatele și tabăra proeuropeană conduce cu aproximativ 30.000 de voturi.
UPDATE: 49 din cele 382 de regiuni au anunțat rezultatele și tabăra pro-Brexit a căpătat un avans serios, de aproximativ 22.000 de voturi, potrivit BBC.
"La revedere Bruxelles", au strigat activiștii taberei eurosceptice după anunțarea rezultatelor în Basildon.
UPDATE: Tabăra care militează pentru ieșirea din UE conduce cu aproape 30.000 de voturi, iar veștile nu sunt bune pentru proeuropeni. Prezența la urne în Londra, unde votul pentru rămânerea în UE este puternic, pare să fi fost mai mică decât așteptau analiștii.
UPDATE: O altă regiune importantă pentru rezultatul final a anunțat rezultatele. Tabăra pro-Brexit a câștigat cu 55%, o diferență mică care nu le oferă un avantaj major.
UPDATE: O serie de rezultate anunțate în mai multe regiuni mici aduc tabăra proeuropeană în avantaj.
UPDATE: Rezultatele din Sunderland arată o victorie clară pentru campania BREXIT. 61% dintre alegători au votat pentru a ieși din UE, ceea ce dă un avantaj taberei eurosceptice la nivel general.
UPDATE: Rezultatele proaste din Newcastle au dat o lovitură dură lirei sterline, care a început să coboare, după ce urcase inițial pe fondul estimărilor privind victoria taberei pro-eropene.
UPDATE: Rezultatele din Newcastle arată că tabăra pro-europeană a câștigat cu doar 50,7%, o victorie marginală, care sugerează că rezultatul general nu mai este așa de clar precum au estimat sondajele. Analiștii se așteptau ca votul pentru rămânerea în UE să fie mult mai clar.
UPDATE: Primele rezultate oficiale au venit din Gibraltar, unde alegătorii au votat masiv (96%) pentru rămânerea în UE.
UPDATE: Presa britanică scrie deja despre necesitatea unei "reunificări" a Marii Britanii după o campanie dură, care i-a divizat pe alegători.
UPDATE: Un alt sondaj Ipsos MORI arată că 54% dintre britanici ar fi ales să rămână în UE. Tabăra BREXIT: 46%. Este o estimare bazată pe sondajele din ultimele două zile, nu un exit-poll.
UPDATE: 52% dintre britanici ar fi votat pentru rămânerea în UE, în timp ce 48% ar fi optat pentru ieșirea din blocul comunitar, anunță Reuters și Sky News, citând rezultatele unui sondaj realizat de YouGov.
Mai mult AICI, despre cum a fost calculat scorul referendumului.
UPDATE: "Mulțumesc tuturor celor care au votat pentru a ține Marea Britanie mai puternică și mai sigură în Europa și miilor de militanți pentru campania", a scris Premierul David Cameron pe Twitter.
UPDATE: Nigel Farage, președintele partidului UKIP, susținătorul ieșirii Marii Britanii din UE, pare că a admis înfrângerea. După care a retractat această admitere.
Un rezultat pentru rămânerea în UE arată însă și o analiză YouGov, potrivit căreia tabăra proeuropeană ar fi câștigat cu o diferență de 4 puncte procentuale - 54% la 48%.
Tot un vot proeuropean sugerează și prezența foarte mare la urne estimată, undeva în jurul a 80%.
BREXIT. S-au închis urnele, iar primele rezultate ale referendumului din Marea Britanie sunt așteptate în această noapte. Primele informații sugerează o prezență record la vot. Ambele tabere au trimis mesaje, cu puțin timp înainte închiderea urnelor pentru a îndemna oamenii la vot.
Piețele financiare erau optimiste. Acţiunile de pe Wall Street au încheiat tranzacţiile de joi în creştere, investitorii anticipând că britanicii vor opta la referendum pentru rămânerea în Uniunea Europeană, relatează MarketWatch.
Asta și pentru că sondajele indicau un avans pentru tabăra proeuropeană.
UPDATE 23.45 Mai sunt 15 minute până la închiderea urnelor, la ora locală 22.00, în Marea Britanie.
UPDATE 22.56 În aproximativ 10 ore, rezultatele finale vor fi anunţate la Manchester de către Jenny Watson, ofiţerul şef pentru numărare (Chief Counting Officer), scrie Romania Libera.
UPDATE 20:20 Președinții principalelor instituții comunitare s-au abținut joi să vorbească despre referendumul pe tema Brexitului, dar au continuat discuțiile și consultările cu toți liderii europeni pentru a-și pregăti răspunsul după ce va fi cunoscut rezultatul votului prin care britanicii decid dacă mai vor să facă parte din Uniunea Europeană, relatează agenția EFE.
Atât președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cât și cei ai Consiliului European, Donald Tusk, și Parlamentului European, Martin Schulz, s-au întâlnit joi cu președintele Israelului, Reuven Rivlin, și cu cel palestinian, Mahmud Abbas, dar niciunul dintre cei trei șefi ai principalelor instituții comunitare nu au oferit presei ocazia de a pune întrebări și nici nu au avut inițiativa de a lansa un ultim apel în favoarea unui vot pentru rămânerea Marii Britanii în blocul comunitar.
UPDATE 20:05 Va fi nevoie de o "relansare a construcției europene" indiferent care va fi rezultatul referendumului din Marea Britanie cu privire la menținerea sau ieșirea Regatului Unit din UE, a estimat joi președintele francez Francois Hollande, informează AFP.
UPDATE: Mai multe secţii de votare din Londra au fost inundate şi au fost mutate joi, în timpul referendumului pe tema apartenenţa regatului la Uniunea Europeană, relatează DPA, citată de News.ro.
Alegători întâmpinau de asemenea probleme în mai multe secţii de votare din capitala britanică, din cauza unor inundaţii provocate de ploile torenţiale din noaptea de miercuri spre joi, potrivit AP.
Două secţii de votare au fost deschise târziu din cauza unor probleme cu transportul al membrilor birourilor acestor secţii, provocate de creşterea nivelului apelor.
UPDATE: Tabăra pro-Brexit are „şanse foarte mari” să câştige una dintre cele mai intense lupte politice din ultimii ani din Marea Britanie şi să câştige referendumul privind apartenenţa la UE, a declarat liderul formaţiunii eurosceptice Nigel Farage, în condiţiile în care ploaia torenţială riscă să ducă la o rată de participare scăzută, relatează The Independent.
„Chiar cred că avem şanse foarte mari, sincer cred”, a declarat Farage în drum spre secţia de votare. „Dar totul depinde de rata de participare”, a adăugat el.
UPDATE: Campania pentru ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană și-a recăpătat avansul asupra taberei rivale "Out" (afară) înaintea referendumului de joi asupra apartenenței la UE, potrivit unui sondaj YouGov pentru ziarul The Times miercuri, informează Reuters, citată de Agerpres.
Tabăra "In" conduce asupra "Out" cu 51%, față de 49%, respectiv, după un calcul al prezenței la vot și intervievarea persoanelor care au răspuns inițial "nu știu" cum probabil vor vota, a declarat Sam Coates, redactor politic adjunct la The Times într-un mesaj pe Twitter.
UPDATE: Indiferent de votul britanicilor - de a pleca sau de a rămâne -, Uniunea Europeană va fi nevoită cu siguranţă să opereze schimbări de o amploare fără precedent, cu scopul de a-şi continua drumul.
Un divorţ între Regatul Unit şi UE, primul de acest fel, ar da o nouă lovitură unei Uniuni deja slăbite de criza migraţiei, situaţia proastă în care se află economia europeană şi ameninţarea tot mai mare a terorismului.
Iar chiar dacă regatul decide să rămână, statu-quoul nu va mai fi o opţiune valabilă, în aşa măsură şi-au găsit ecoul pe Bătrânul Continent temele care au agitat campania în vederea referendumului britanic, un continent care pare că şi-a pierdut încrederea în utopia europeană postbelică.
"Ar fi o nebunie să ignorăm un semnal de alarmă ca referendumul britanic", a avertizat însuşi preşedintele Consiliului European Donald Tusk. Mai mult AICI
UPDATE: Lira sterlină a atins joi cel mai ridicat nivel din ultimele şase luni faţă de dolar, iar euro este la rândul său în creştere, în ziua referendumului referitor la apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană, relatează MarketWatch.
Yenul, considerat plasament sigur, la fel ca dolarul, este în declin, după ce ultimele sondaje de opinie înaintea referendumului au arătat că tabăra pro-europeană a câştigat teren.
Salt în necunoscut
Marea Britanie va intra pe un teren nou în cazul care va vota joi să părăsească Uniunea Europeană, relatează DPA, care precizează că nicio ţară nu a făcut acest lucru până în prezent şi că această posibilitate este prevăzută în tratatele UE.
Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona din 2009 prevede că "orice stat membru poate decide să se retragă din Uniune, în conformitate cu regulile sale constituţionale". Acest text cere UE să negocieze un acord cu statul care pleacă, prin care să se stabilească "modalităţile retragerii sale, care să ţină cont cadrul relaţiei sale viitoare cu Uniunea".
Chiar dacă nu se poate ajunge la un asemenea acord, tratatele UE vor înceta să se aplice ţării care pleacă la doi ani după ce statul respectiv îşi notifică intenţia de a părăsi blocul, mai puţin în cazul în care statele membre UE decid în mod unanim să prelungească acest termen-limită.
Avertismentul lui Hollande
În schimb, liderii UE au transmis mesaje ferme. Eventuala decizie a Marii Britanii de ieşire din Uniunea Europeană va fi "ireversibilă", afirmă preşedintele Franţei, Francois Hollande, avertizând că Londra nu va mai obţine deloc acces la piaţa comunitară.
"Dacă decizia Marii Britanii va fi ieşirea din UE, va fi o decizie ireversibilă", a declarat Francois Hollande, potrivit site-ului agenţiei Reuters. "«Nu» va însemna «nu», fără nicio cale de mijloc şi vom suporta toate consecinţele", a atras atenţia liderul de la Paris. "Va exista un risc serios ca Marea Britanie să piardă accesul la piaţa unică şi la orice are legătură cu zona economică europeană. Toată lumea trebuie să fie conştientă de acest lucru", a subliniat Francois Hollande, potrivit Mediafax.
BNR avertizează: Ieşirea UK din UE ne va afecta. Care sunt efectele BREXIT-ului în România
Merkel, pentru rămânerea în UE
Cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că dorește "evident ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană", în ajunul referendumului organizat, joi, în Regatul Unit privind un eventual "Brexit", relatează AFP și DPA.
"Bineînțeles, sper că Marea Britanie va rămâne în UE, însă această decizie aparține cetățenilor Marii Britanii", a declarat Angela Merkel în cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul polonez Beata Szydlo. "La ceea ce am ajuns de acord în discuțiile noastre, este că dorim să ne angajăm pentru o Europă puternică", a adăugat ea.
"Mâine se va decide viitorul Europei, se va decide cum va arăta Uniunea Europeană în viitor", a declarat la rândul său Beata Szydlo, adăugând că: "sperăm foarte mult că britanicii vor rămâne în UE".
Cele două tabere pro și contra menținerii Regatului Unit în Uniunea Europeană și-au folosit miercuri ultimele forțe în bătălia pentru a încerca să-i convingă pe cei indeciși în ajunul referendumului de joi privind locul Marii Britanii în blocul comunitar, notează AFP. Circa două milioane de britanici s-au înregistrat pe listele electorale începând din decembrie 2015, numărul potențialilor alegători la referendumul de joi ajungând astfel la 46,5 milioane, un record, potrivit Comisiei electorale.
Un eventual Brexit ar deschide drumul către o perioadă de incertitudine politică majoră, relatează Reuters, care prezintă evenimentele din prima săptămână de după vot, în cazul în care majoritatea britanicilor va vota pentru ieşirea din UE.
PRIMA ZI, VINERI, 24 IUNIE
Primele rezultate oficiale ale votului vor fi anunţate în jurul prânzului. Pe lângă rezultatul votului, există o serie de incertitudini.
Premierul David Cameron a declarat că va notifica “imediat” UE, dacă Marea Britanie va ieşi, însă ar putea avea nevoie de câteva zile.
Dacă majoritatea britanicilor va vota pentru ieşirea din UE, Cameron va fi supus, probabil, unei presiuni enorme din partea Partidului său Conservator să demisioneze. El ar putea fi nevoit să îşi dea demisia şi dacă majoritatea britanicilor va vota pentru UE.
Pieţele financiare vor fi volatile. Banca Angliei şi Banca Centrală Europeană au pus deja la punct planuri pentru a face faţă unui eventual “şoc Brexit” care va afecta lira sterlină şi euro.
Miniştrii pentru afaceri europene şi ambasadorii din statele membre se vor strânge Luxembourg la ora locală 10 (11 ora României) pentru discuţii de rutină, care vor oferi prima şansă pentru mulţi să reacţioneze.
Germania, Franţa şi instituţiile UE vor reacţiona la rezultatul votului. Miniştrii de externe din cele şase state fondatoare ale blocului comunitar – Germania, Franţa, Italia, Belgia, Olanda şi Luxembourg – s-ar putea întâlni vineri la Berlin, spun oficialii.
Indiferent de cum vor vota britanicii, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şeful Executivului UE, se va întâlni cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, care prezidează summiturile UE, şi cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, la Bruxelles, la ora locală 10.30 (11.30 ora României). Va fi prezent şi premierul Olandei, Mark Rutte, al cărui Guvern deţine preşedinţia prin rotaţie a UE, pentru a lua notă de situaţie şi a transmite un mesaj.
Potrivit analiştilor, toate mesajele transmise vor avea trei laitmotive. Primul va fi regretul pentru pierderea a aproape o cincime din economia UE, a unei mari părţi din forţa de apărare şi faţă de diminuarea influenţei globale. Al doilea va fi respectul faţă de voinţa poporului britanic. Iar al treilea va fi determinarea de a continua integrarea europeană.
“Spectacolul trebuie să continue”, a spus un înalt oficial UE.
Ar putea exista şi un al patrulea mesaj. Va fi vorba de ameninţări cu repercusiuni dure pentru cei care vor să plece, menite să îi descurajeze pe alţii să urmeze exemplul britanicilor.
A DOUA ZI, SÂMBĂTĂ, 25 IUNIE
Unii miniştri de finanţe din Zona euro au sugerat că ar putea avea loc o reuniune de urgenţă a Eurogrup, însă înalţi oficiali au spus că acest lucru este puţin probabil, deoarece Banca Centrală Europeană şi alte instituţii vor fi însărcinate cu administrarea turbulenţelor de pe piaţă.
A TREIA ZI, DUMINICĂ, 26 IUNIE
Dacă majoritatea britanicilor vor vota pentru ieşirea din UE, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va prezida o întâlnire de urgenţă a celor 28 de comisari, inclusiv cel britanic, Jonathan Hill. Comisia va fi responsabilă pentru negocierea “divorţului”
Oficialii UE insistă că nu există un “Plan B” pentru Brexit, declaraţii care amintesc de cele de vara trecută, când Grecia era pe punctul de a fi exclusă din blocul comunitar. O sursă apropiată discuţiilor de culise spune că va exista o “Sală B”, unde o echipă de avocaţi şi experţi UE va fi pregătită să preia discuţiile. “Ideea este ca totul să fie pregătit pentru luni”, a explicat sursa.
A PATRA ZI, LUNI, 27 IUNIE
Începutul unei noi săptămâni pe pieţele financiare globale le va permite investitorilor şi alegătorilor să ceară răspunsuri clare privind unde se îndreaptă UE şi Marea Britanie. Atât Londra, cât şi Bruxelles-ul vor oferi asigurări în legătură cu lansarea unor negocieri organizate. De asemenea, vor sublinia că nimic nu se va schimba, pe termen scurt, nici pentru companii, nici pentru cetăţeni.
A CINCEA ZI, MARŢI, 28 IUNIE
Urmează să aibă loc un summit UE de 24 de ore.
În cazul unui vot pentru Brexit, cariera politică a lui David Cameron se va încheia, însă premierul va rămâne, probabil, în funcţie până când partidul său, profund divizat, va alege un succesor. El ar urma să participe la dineul de la Bruxelles.
Marea întrebare va fi dacă va profita de ocazie pentru a-l notifica oficial pe preşedintele summitului, Donald Tusk, că activează Articolul 50 din Tratatul UE, baza legală pentru ca Marea Britanie să iasă din blocul comunitar.
Între timp, la Londra, tabăra pro-Brexit ar putea încerca să tragă de timp şi să conteste legimitatea lui Cameron de a lansa procesul.
Oficialii şi diplomaţii UE spun că ar vrea ca Marea Britanie să lanseze imediat procesul de ieşire şi au exclus orice noi negocieri, dar nu întrevăd, deocamdată, nicio metodă legală prin care să forţeze mâna Londrei.
Tratatul UE nu permite excluderea din blocul comunitar , dar va exista o presiune politică intensă ca Londra să respecte dorinţa alegătorilor, iar celelalte 27 de state membre ar putea începe discuţiile fără Marea Britanie.
În cazul în care majoritatea britanicilor va vota împotriva Brexit, participanţii la summit vor discuta despre implementarea rapidă a pachetului de reforme convenit în luna martie, care prevede o serie de avantaje pentru Londra în cadrul UE.
A ŞASEA ZI, MIERCURI, 29 IUNIE
În cazul Brexit, în a doua zi a summitului, liderii celorlalte 27 de state membre se vor întâlni fără Cameron. UE va trebui să găsească soluţii pentru a acoperi gaura lăsată în buget de ieşirea Marii Britanii şi pentru a-i informa pe cetăţenii UE din Marea Britanie şi pe britanicii de pe continent în legătură cu viitoarele lor drepturi.
Liderii UE ar putea exercita presiuni pentru o dovadă rapidă de unitate şi pentru o mai mare integrare. Diviziunile dintre Paris şi Berlin privind administrarea Zonei euro vor face, probabil, imposibil, un set de măsuri majore înainte de alegerile din cele două ţări, în 2017. Însă ar putea fi reluate discuţiile pentru o cooperare mai strânsă în domeniul apărării. De altfel, o revizuire a politicii europene de securitate se află deja pe agenda summitului.
Printre alte iniţiative, menite în special să contracareze şansele candidatei eurosceptice Marine Le Pen la preşedinţia Franţei, în 2017, s-ar putea număra măsuri pentru crearea mai multor locuri de muncă, în special pentru tineri.
Există totuşi voci, inclusiv preşedintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk, care avertizează în legătură cu o îndepărtare a alegătorilor prin accelerarea ritmului de integrare.
Liderii UE trebuie să ofere Comisiei un mandat de negociere pentru ieşirea Londrei din UE. O parte dintre britanici consideră că discuţiile pentru Brexit ar putea dura mai mult de doi ani, pentru a include şi negocierea de noi acorduri comerciale. Însă o prelungire ar necesita acordul în unanimitate al statelor membre UE, iar puţini de la Bruxelles se aşteaptă ca acest lucru să fie posibil.
Unii experţi sugerează că negocierile cu Marea Britanie privind acordurile comerciale cu UE ar putea avea loc în paralel cu cele pentru ieşire. Pe de altă parte, Juncker a spus că prioritatea UE va fi divorţul peste doi ani, apoi lansarea negocierilor de la zero.
ZIUA A ŞAPTEA, JOI, 30 IUNIE
După un eventual şoc al Brexit-ului, cetăţenii vor începe să îşi dea seama că lucrurile rămân, deocamdată, neschimbate. Toate legile UE se vor aplica în continuare în ţară timp de încă doi ani după ce Londra declanşează procesul de ieşire. Între timp, europarlamentarii britanici rămână în Parlamentul European, Hill rămâne comisar, iar mii de britanici vor lucra în continuare în instituţiile UE. Miniştrii britanici vor lua parte în continuare la consilii, dar vocea lor nu va mai fi ascultată. În plus, Londra va renunţa la a mai prelua preşedinţia UE în a doua jumătate a anului 2017, cum era programat.