Consecința ar fi "un deceniu pierdut pentru Regatul Unit", în materie de creștere, de investiții, de cheltuieli sociale, dacă britanicii vor opta pentru Brexit la referendumul de la 23 iunie, a declarat Cameron. "Am avea un deceniu de incertitudine" în cursul căruia va trebui renegociat un contract comercial cu UE, ceea ce ar "seca energia guvernului și a țării", a adăugat el în emisiunea politică Andrew Marr Show, citat de agerpres.ro.
În timp ce media ultimelor sondaje plasează la egalitate cele două tabere care se confruntă la acest referendum, premierul le-a cerut concetățenilor săi să voteze pentru menținerea în UE. "Nu vă slăbiți țara fiind în interiorul UE. Dimpotrivă, o întăriți", a spus el.
Unul dintre liderii taberei care susține ieșirea din UE și șef al partidului eurofob UKIP, Nigel Farage susține, în schimb, că Marea Britanie trebuie să se desprindă "de un proiect care a eșuat". "Oamenii s-au săturat de amenințările premierului și ministrului său de finanțe" în privința consecințelor economice, a declarat el în aceeași emisiune politică de la BBC, susținând că Marea Britanie se va descurca foarte bine singură.
Acesta a reafirmat că principala preocupare a britanicilor este afluxul de imigranți proveniți din UE, permis de libera circulație a persoanelor în interiorul blocului comunitar.