Parlamentari nord-irlandezi au depus luni o plângere în numele mamei unui copil cu probleme medicale, care doreşte să fie urmat exemplul Irlandei şi al celorlalte state europene unde au fost închise şcolile.
Boris Johnson a refuzat să impună închiderea şcolilor, anularea evenimentelor de amploare sau închiderea pub-urilor şi restaurantelor, aşa cum au procedat alte state, dar premierul este aşteptat să anunţe luni măsuri mai aspre privind distanţarea socială.
Johnson a declarat joi că persoanele ce prezintă simptome de infectare trebuie să se autoizoleze, dar să nu fie testate până când nu dezvoltă complicaţii severe care ar necesita internare în spital.
Expertul ştiinţific principal al guvernului a declarat că obiectivul acestuia este să se creeze o 'imunitate de turmă' la noul coronavirus, a cărui răspândire i-ar pune însă în pericol pe britanicii cei mai vulnerabili.
Cotodianul The Times s-a alăturat OMS şi multor experţi medicali britanici, punând la îndoială 'pariul remarcabil' al lui Johnson 'că a permite coronavirusului să se răspândească acum va proteja economia pe termen lung'.
John O'Dowd, membru al Adunării nord-irlandeze din partea partidului republican party Sinn Fein, a acuzat guvernul de la Londra că 'ne foloseşte pe fiecare dintre noi într-o formă perversă de experiment medical'. 'Credeţi în mod sincer că restul Europei se înşeală, iar acest balon şi clica lui au dreptate? Suntem în pragul dezastrului', a scris O'Dowd pe Twiter.
Alţi comentatori, dar şi unii politicieni, i-au cerut lui Boris Johnson să demisioneze, potrivit agerpres.