Cel puţin o sută de mii de susţinători ai opoziţiei boliviene au marcat în oraşul Santa Cruz primii paşi către declarararea autonomiei lărgite pentru patru dintre cele mai bogate regiuni ale ţării. Iniţiativa nu se bucură de sprijinul preşedintelui Evo Morales, care şi-a prezentat, în capitala boliviană La Paz, propriul proiect de Constituţie.
Statutul de autonomie regională prevede alegerea unei adunări legislative având competenţe lărgite în privinţa distribuirii pământurilor, precum şi asupra impozitelor pe carburanţi. Adunarea nu are atribuţii legate de apărare şi politică externă. Noul statut va fi supus unui referendum.
Susţinătorii autonomiei resping categoric proiectul de Constituţie al preşedintelui Morales care, în opinia lor, diminuează puterea provinciilor bogate şi fărâmiţează regiunile în mici comunităţi indigene, spre a fi mai bine controlate de la centru.
La Santa Cruz, un fief al opoziţiei liberale, manifestanţii i-au cerut ministrului Apărării să pună armata în stare de alertă, dar să nu se substituie poliţiei în menţinerea ordinii publice.
La rândul său, preşedintele Evo Morales a acuzat opoziţia că, sub pretextul autonomiei, vrea să submineze unitatea Boliviei şi să polarizeze populaţia în bogaţi şi săraci. Şeful statului a anunţat că şi noua Constituţie va fi supusă votului popular şi s-a arătat încrezător în discernământul locuitorilor ţării.