Un bebeluş de o lună a fost vaccinat "din greşeală" în Turcia împotriva COVID-19, însă se simte bine de atunci, a dezvăluit joi un medic care i-a urmărit evoluţia, provocând o vie emoţie în jurul primului caz cunoscut în lume de vaccinare a unui sugar împotriva coronavirsului, relatează Agerpres.
"Un bebeluş de o lună a fost vaccinat din greşeală împotriva COVID-19 în iulie, în loc să primească un vaccin împotriva hepatitei", a declarat pentru AFP Zafer Kurugol, specialist în boli infecţioase de la Universitatea Egee, care continuă să monitorizeze starea copilului.
Potrivit lui Zafer Kurugol, cadrul medical din regiunea Izmir care a administrat vaccinul a realizat imediat greşeala şi a alertat autorităţile.
Transferat la Spitalul Universitar Egee, bebeluşul a fost supus mai multor teste, inclusiv monitorizarea ritmului cardiac.
Plasat sub supraveghere medicală, medicii nu au constatat efecte negative după o săptămână.
"A părăsit spitalul la fel cum a sosit, perfect sănătos. (...) Nu a avut nici măcar efectele secundare pe care le observăm uneori la adulţi, precum febra. El a fost alăptat în continuare fără nicio problemă", a dat asigurări medicul Kurugol.
În prezent în vârstă de 4 luni, bebeluşul continuă să fie examinat cu regularitate de către medic şi starea lui de sănătate este în continuare bună.
Analizele au arătat că a dezvoltat anticorpi împotriva COVID-19, a adăugat specialistul în boli infecţioase care nu a dorit să dezvăluie numele vaccinului administrat.
Două tipuri de vaccin, BioNTech/Pfizer şi CoronaVac, sunt utilizate în prezent în Turcia.