Suspectul a fost plasat în arest preventiv la Akbou, în departamentul Bejaia (250 km est de Alger), a precizat parchetul într-un comunicat citat de agenția de presă APS, preluată de AFP:
Parchetul a indicat că acest cetățean algerian este suspectat "de a avea legături cu atentatele teroriste comise la Paris în noiembrie anul trecut", scrie Agerpres.
Bărbatul a fost arestat după informații despre"posibila sa implicare în activități teroriste și posibila apartenență la un grup terorist (activ) în afara țării", a adăugat parchetul.
Suspectul s-a predat singur după o convocare a judecătorului de instrucție al tribunalului din Akbou, a adăugat parchetul, fără a dezvălui identitatea suspectului și presupusul rol în atentate.
Potrivit cotidianului Le Soir d'Algérie, el este Zouhir Mehdaoui, în vârsta de 29 de ani, care a părăsit Algeria în 2012 cu destinația Turcia.
Prezentat ca un apropiat al lui Abdelhamid Abaaoud, "creierul" presupus al atacurilor de la Paris, Zouhir Mehdaoui a rămas apoi în Grecia înainte de a se stabili lângă Bruxelles unde s-a căsătorit cu o belgiană în 2014, a precizat Le Soir.
Atacurile jihadiste au făcut 130 de morți și sute de răniți la 13 noiembrie 2015 în mai multe locuri din Paris.