'Nu este vorba doar de a nu spune 'negru' în public deoarece este nepoliticos, este mai mult decât a măsura dacă rasismul există sau nu', a explicat primul președinte de culoare din istoria SUA într-un interviu pentru emisiunea radio 'WTF cu Marc Maron', difuzată luni dimineața.
'Moștenirea sclaviei, a (legilor privind segregarea rasială) Jim Crow, discriminarea în aproape toate sferele vieții noastre — toate acestea au un impact de durată și încă fac parte din ADN-ul nostru", a adăugat el.
Președintele american a insistat totuși asupra progreselor înregistrate. 'Este incontestabil faptul că relațiile rasiale s-au îmbunătățit sensibil în cursul vieții mele. Oportunitățile s-au dezvoltat, atitudinile s-au schimbat. Este o realitate', a explicat el în interviul citat.
Tânărul alb Dylann Roof (21 de ani) a ucis miercuri seară nouă persoane într-o biserică a unei comunități de culoare din Charleston, statul Carolina de Sud, și a fost arestat de poliție joi.
Roof le-a spus polițiștilor care l-au interogat că intenționa ''să declare un război rasial'', a anunțat canalul de televiziune CNN. El a stat o oră cu victimele în cursul unei sesiuni de studiere a Bibliei, înainte de a le ucide cu un pistol automat.
Autorul crimelor a fost inculpat vineri pentru asasinarea celor nouă persoane și posesie de armă de foc.