Ministrul afacerilor externe din Ungaria, Péter Szijjártó, aflat în vizită de lucru la Chişinău, a anunţat că ţara sa va oferi Republicii Moldova 300 000 euro pentru consolidarea capacităţilor de apărare, relatează presa locală.
„Am salutat anunţul făcut de ministrul Szijjártó despre oferirea unui suport financiar în valoarea de 300 000 euro, prin intermediul NATO Trust Fund – sprijin ce va contribui la fortificarea capacităţilor noastre de apărare, inclusiv la stabilitatea şi pacea în ţara noastră” a declarat miercuri ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, citat de NewsMaker.
În cadrul întrevederii avute, cei doi miniştri de externe au discutat despre stadiul actual al relaţiilor bilaterale, despre perspectivele de aprofundare a cooperării moldo-maghiare, precum şi despre procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Vizita la Chişinău a lui Peter Szijjarto - care este şi ministru al comerţului - intervine în condiţiile în care compania ungară aeriană Wizz Air a provocat un adevărat şoc în Republica Moldova anunţând că se retrage de pe această piaţă. Potrivit lui Nicu Popescu, în această perioadă au loc negocieri privind reluarea zborurilor Wizz Air din şi către Chişinău.
„Căutăm soluţii viabile pentru ca cetăţenii ţării noastre să poată beneficia de o varietate mai largă de destinaţii şi tarife mai joase. Împreună cu ministrul de externe al Ungariei şi cu alţi oficiali din ambele state se lucrează pentru ca reluarea zborurilor acestei companii să se producă cât mai curând”, a declarat Nicu Popescu.
„Am relatat şi despre progresele semnificative ale ţării noastre în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene. Obiectivul nostru ca ţară este deschiderea negocierilor de aderare până la sfârşitul acestui an şi, în acest sens, contăm şi mai departe pe suportul deplin al Ungariei. De asemenea, ne-am referit şi la organizarea Summit-ului Comunităţii Politice Europene în ţara noastră pe data de 1 iunie – un semn clar şi puternic că Republica Moldova nu este singură”, a precizat şeful diplomaţiei de la Chişinău.
„Cu doar un an în urmă, o decizie istorică a fost luată atunci când Moldovei i s-a acordat statutul de candidat la UE. Ar fi important să nu se piardă din elan, iar premierul Dorin Recean poate conta pe sprijinul maghiarilor pentru a face acest lucru” - a scris pe Facebook ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto.
„Deşi nu suntem ţări vecine, suntem apropiate. Ne aflăm la graniţa estică a Uniunii Europene, iar Moldova la graniţa estică a Comunităţii Politice Europene şi, ca atare, avem un interes reciproc în securitatea fiecăruia dintre noi. Ministrul de externe Nicu Popescu poate fi sigur că Ungaria va oferi tot sprijinul pentru eforturile de integrare europeană a Republicii Moldova”, afirmă, într-o altă postare, şeful diplomaţiei de la Budapesta, în ciuda faptului că relaţiile ţării sale cu Bruxelles-ul au fost adesea tensionate, iar Ungaria este cea mai pro-rusă voce din Uniunea Europeană, criticând războiul, Ucraina şi pledând pentru pace.
„Poate că niciodată nu a fost mai important să reuşim aici”, mai spune ministrul Peter Szijjarto ca un scurt comentariu la un filmuleţ în care sunt prezentate imagini din timpul vizitei sale la Chişinău.