Potrivit publicației germane Bild, două persoane din cele trei decedate sunt ruși. Avionul prăbușit aparține companiei aeriene Globus Air, care face parte din grupul S7 Airliner.
Surse au afirmat pentru Sputnik că printre persoanele decedate se află și proprietarul companiei S7 Airliner, Vladislav Filev. Însă, presa scrie că în avion s-ar fi aflat doar soția acestuia, Natalia Fileva, co-proprietarul companiei.
Informația despre decesul Nataliei Fileva nu a fost confirmată deocamdată de poliția din Germania.
Avionul ar fi luat foc în întregime.
Investigația privind cauzele prăbușirii avionului va fi condusă de o comisie internațională, în care vor participa și autoritățile ruse.
Avionul, care era unul de tip business-jet, a decolat din Frankfurt.
Natalia Fileva este una din cele mai bogate femei din Rusia. În 2018, averea sa a fost evaluată la circa 600 de milioane de dolari.