Avioanele israeliene au zburat peste Siria miercuri dimineață, la primele ore, potrivit presei arabe citate de Times of Israel.
Potrivit informațiilor, țintele au fost două: o poziție a armatei siriene în capitala Damasc și un convoi, care transporta arme, al organizației Hezbollah, pe autostrada Damasc-Brirut.
Hezbollah are mii de luptători în Siria, unde oferă sprijin, alăturo de Rusia și Iran, regimului Bashar al-Assad.
Oficialii israelieni nu au confirmat, dar nici nu au negat operațiunea militară. Oficialii israelieni au anunțat însă în mai multe rânduri că vor face tot posibilul pentru a preveni situația în care Hezbollah ar putea intra în posesia unor arme sofisticate - tehnică anti-aeriană sau arme chimice.
Este doar ultima dintre loviturile aplicate de Israel diferitelor ținte considerate ostile din Siria.
Obiective ale Statului Islamic aflate pe partea siriană a Înălțimilor Golan au fost lovite luni. Duminică, un raid aerian israelian a eliminat patru mlitanți ai grupării teroriste, ca urmare a unor ciocniri în zona de graniță.
Potrivit oficialilor israelieni, militanții ISIS sunt cei care au deschis focul inițial, asupra trupelor care patrulau pe frontieră. Niciun israelian nu a fost rănit.
"Suntem pregătiți pe froentiera nordică și nu vom lăsa Statul Islamic sau altă facțiune să își impună prezența lângă granița noastră", a declarat premierul Benjamin Netanyahu.
Israelul a intervenit în zona înălțimilor Golan de mai multe ori, în ultimii 5 ani, de la începerea războiului din Siria și până acum.