Bărbatul a fost ucis după ce a atacat un polițist cu un cuțit, strigând "Allah Akbar” (Allah este mare). Ulterior, pe corpul său a fost găsit un mesaj de revendicare a unui atentat scris în limba arabă şi imaginea unui drapel al ISIS.
Polițiștii francezi i-au cercetat telefonul mobil, în special cartela SIM, cumpărată în Germania și activată toamna trecută, stabilind astfel că bărbatul a sosit în Franța la 24 decembrie 2015 și s-a deplasat de atunci pe direcția Valenciennes-Paris-Marseille.
De asemenea, poliția franceză a primit primele răspunsuri la cererea de cooperare judiciară din Elveția, Luxembourg, Germania și din România, țări în care, potrivit unei surse apropiate de anchetă, atacatorul s-a făcut remarcat în ultimii ani prin furturi mărunte și infracțiuni la legislația cu privire la străini, sub diferite identități, după cum relatează Journal du Dimanche.
Conform presei, bărbatul ar fi depus o cerere de azil în Germania, unde a și locuit într-un cămin pentru refugiați.