Potrivit agenţiei de presă turce, deflagraţia a făcut de asemenea doi răniţi. Guvernatorul provinciei Hatay unde se află Reyhanli, Rahmi Dogan, a declarat pentru Anadolu că originea exploziei nu este deocamdată cunoscută.
Explozia în care au decedat trei sirieni a fost "fără îndoială un act terorist", a declarat la rândul său preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, conform surselor citate.
"Primele elemente sugerează că este fără îndoială un act terorist", a afirmat el într-o declaraţie de presă la Istanbul. "Este clar că a fost o bombă în maşină", a adăugat el.
"Experţii investighează pentru a înţelege ceea se află în spatele" incidentului, a explicat Erdogan în această declaraţie televizată, adăugând că guvernul său va transmite informaţii suplimentare în orele următoare.
Explozia a avut loc la mai puţin de un kilometru de biroul guvernatorului districtului Reyhanli în jurul orei 10:00 GMT, potrivit Anadolu.
Imaginile difuzate de televiziunea turcă arătau flăcări şi un fum gros deasupra maşinii, în timp ce pompierii încercau să stingă incendiul.
În mai 2013, o dublă explozie cu maşină-capcană în acelaşi district Reyhanli a ucis peste 50 de persoane, într-unul dintre cele mai devastatoare atacuri din istoria modernă a Turciei.
În 2015 şi 2016, o serie de atentate atribuite de guvern grupărilor extremiste şi militanţilor kurzi s-a soldat cu sute de morţi.
Ultimul atentat major în această ţară datează din noaptea de Revelion 2017, când un bărbat înarmat a apărut într-un club de noapte din Istanbul şi a tras în mulţime, omorând 39 de persoane.