"Guvernul din Burkina a aflat cu consternare şi indignare că 36 de cetăţeni au murit în provincia Sanmatenga, în urma unui atac terorist", a declarat ministrul Comunicării, Remis Fulgance Dandjinou, notează agerpres.
''Luni, 20 ianuarie 2020, un grup terorist armat a intrat în piaţa Nagraogo, a ucis 32 dintre concetăţenii noştri, a ars piaţa şi a ucis alţi patru în satul Alamou. În acest atac au fost rănite de asemenea trei persoane'', se precizează într-un comunicat.
În faţa acestor ''atacuri repetate'' împotriva populaţiei, guvernul a lansat un apel pentru o ''colaborare sinceră cu Forţele de Apărare şi Securitate şi la consolidarea solidarităţii între cetăţeni'', se arată în comunicat.