Un purtător de cuvânt al guvernatorului din Helmand a afirmat că mai multe rachete trase de insurgenţii talibani au căzut în apropierea pieţei, ucigând 23 de civili, printre care şi copii, în timp ce un purtător de cuvânt al talibanilor a spus că armata afgană a tras mai multe salve de mortier asupra pieţei şi locuinţelor din vecinătate, ucigând zeci de săteni, notează Agerpres.
''Am văzut circa 20 de corpuri la pământ'', erau zeci de răniţi şi ''animalele zăceau moarte lângă oameni'', afirmă un martor, care şi-a pierdut în acest atac doi nepoţi şi are fiul rănit.
Unii localnici din provincia Helmand, care este un fief al talibanilor, afirmă că atacul a survenit în timpul unor lupte crâncene în zonele rezidenţiale din apropierea pieţei între militanţii talibani şi forţele de securitate guvernamentale. Talibanii şi-au intensificat acţiunile violente împotriva guvernului afgan, deşi au semnat în februarie un acord cu SUA privind retragerea trupelor menit să înlesnească negocierile de pace.
Atac mortal în sudul Afganistanului. Zeci de morți și răniți într-o piață din provincia Helmand
Cel puţin 23 de civili au fost ucişi şi alţi zeci au fost răniţi după ce mai multe rachete au lovit luni o piaţă de animale vii în provincia Helmand din sudul Afganistanului, au anunţat guvernul afgan şi talibanii, care s-au acuzat reciproc pentru acest atac, transmite Reuters. Sute de localnici din districtele învecinate erau adunaţi în momentul atacului în acea piaţă amenajată în aer liber unde se comercializau oi şi capre.