Zelda la Grange, în vârstă de 43 de ani, l-a însoţit pe Nelson Mandela în timpul preşedinţiei sale, din 1994 şi până în 1999, apoi i-a rămas alături atunci când acesta a părăsit puterea.
"Good Morning, Mister Mandela", care va apărea la 19 iunie, este "istoria extraordinară a unei tinere femei care şi-a văzut viaţa şi toate ideile în care credea transformate de cel mai mare om al timpului său", a afirmat Penguin într-un comunicat.
Helen Conford, care s-a ocupat de publicare la Penguin, le-a promis cititorilor că această carte "le va schimba viaţa" şi îi va face să creadă că "fiecare dintre noi, indiferent cine este şi ce a făcut, are capacitatea de a se schimba".
Supranimită "Zeldina" de către Mandela, ea a crescut în cadrul clasei medii afrikaner - descendenţii primilor colonişti albi, care vorbesc o limbă derivată din olandeză şi care au instaurat apartheid-ul - înainte de a apărea în lumina reflectoarelor.
Ea l-a însoţit pe primul preşedinte de culoare al Africii de Sud în lumea întreagă, organizând fiecare dintre deplasările sale şi protejându-l de mulţimea de persoane care voiau să se întâlnească cu el.
Devotamentul ei a surprins din cauza originilor sale - populaţia afrikaner l-a menţinut în detenţie pe Mandela timp de 27 de ani în virtutea legilor lor de apartheid.
"Ceea ce a învăţat-o Nelson Mandela când a transformat ţara este un mesaj de speranţă pentru toţi", a continuat Conford, potrivit căreia cartea "radiază de adevăr şi iubire".
Supranumită "nepoata adoptivă" a lui Mandela, ea l-a descris pe acesta, imediat după decesul său la 5 decembrie, drept "persoana cea mai simplă cu care a lucrat, cel mai bun profesor şi un ghid".
Ea a fost salutată unanim pentru loialitatea sa faţă de Mandela.
Nelson Mandela a devenit primul preşedinte de culoare al Africii de Sud după primele alegeri multirasiale din 1994. Politica sa de iertare şi reconciliere au făcut din el un simbol mondial al păcii.