Pentru moment, rebelii islamiști sirieni care au jurat credință Statului Islamic și gruparea nigeriană Boko Haram, care s-a redenumit în martie 'Statul Islamic din provincia Africa de Vest', nu fac schimb decât de laude pe Internet în legătură cu numărul combatanților și armele pe care le dețin, însă, estimează experții, dacă vor trece la o 'viteză superioară' capacitatea lor distructivă în întreaga regiune ar fi considerabilă.
'Ei ar putea de exemplu să decidă asupra cărui loc să se concentreze în fiecare dintre obiectivele lor locale și vor începe să vizeze interesele occidentale din zonă', a explicat Michael Shurkin, fost analist al CIA, specialist în Africa de la centrul de analiză Rand Corporation. "Boko Haram ar putea încerca să atace soldații francezi care participă la operațiunea (antiteroristă) Barkhane sau americanii aflați în Camerun", a mai spus el.
'Transformarea Boko Haram în Statul Islamic din Africa de Vest pare pentru moment o mișcare de marketing, o schimbare de nume comercială, însă de asemenea ar putea marca trecerea la obiectivele jihadului global', a mai spus el.
Adoptarea siglei, retoricii și simbolurilor celei mai temute mișcări jihadiste din lume, capabile să controleze teritorii întinse din Irak și Siria, să aibă o armată, să doboare un avion rusesc în zbor și să inspire atacuri împotriva civililor la Paris, Londra sau în California, prezintă mari avantaje pentru grupările izolate geografic.
Acest lucru permite în special atragerea de luptători străini, seduși de reputația SI, estimează Peter Pham, specialist în Africa în cadrul think-tank-ului Atlantic Council.
Ultimele înregistrări video ale Boko Haram, de o calitate profesională, poartă de asemenea marca SI, care are în rândurile sale numeroși specialiști în comunicare pe Internet, capabili să posteze filme de propagandă demne de Hollywood.
În Libia, grupurile rebele care au jurat credință SI au cunoscut o creștere rapidă, numărul lor crescând de zece ori (de la 200 la 2.000) pe parcursul anului trecut, a precizat Pham.
Creșterea lor în putere, favorizată de haosul politic și de securitate care domnește în țară, a provocat îngrijorarea autorităților europene, care au decis ca avioane de recunoaștere să survoleze deasupra bazelor lor.
Jacob Zenn, specialist în grupuri jihadiste africane din cadrul Jamestown Foundation, a declarat la rândul său că 'relația dintre Boko Haram și militanții SI în Libia ar putea depăși sfera media și ajunge la antrenarea membrilor Boko Haram în Libia".
'În cazul în care Libia devine pentru Africa Subsahariană ceea ce Raqa (capitala SI în regiunea pe care o controlează în Siria) este pentru alte părți ale lumii, atunci în 2016 sau 2017 Boko Haram ar putea foarte bine să comită atacuri de alt gen în Nigeria sau în Africa de Vest datorită coordonării și antrenării SI în Libia', a mai spus el.