"Aproximativ 44 de cazuri ale unor atacuri ale rebelilor, care au încălcat ordinul de încetare a focului au fost înregistrate în ultimele trei zile de forţele militare ucrainene", a anunţat purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Vladislav Selezniov, pe pagina sa de Facebook.
Kievul a ordonat trupelor să înceteze focul până vineri, iar un lider al rebelilor a acceptat, luni, ca insurgenţii, care revendică independenţa regiunilor din est, să participe la acest armistiţiu, considerat un prim pas în vederea unor negocieri de pace.
Potrivit purtătorului de cuvânt al armatei, forţele ucrainene au filmat atacuri asupra unor posturi de control şi poziţii ale armatei, în special în regiunea rebelă Doneţk.
"Înregistrările arată că rebelii continuă să încalce masiv condiţiile planului de pace" propus de preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, a adăugat Vladislav Selezniov.
De altfel, rebelii au doborât marţi un elicopter militar ucrainean la periferia oraşului Slaviansk, bastion al insurgenţilor, iar în urma atacului şi-au pierdut viaţa nouă militari aflaţi la bordul aparatului.
Aceste atacuri pun sub semnul întrebării speranţele preşedintelui Poroşenko, susţinut de aliaţii occidentali, de pune capăt insurecţiei separatiste, care ameninţă unitatea fostei republici sovietice, în condiţiile în care confruntările între rebeli şi armată s-au soldat cu peste 400 de morţi din aprilie.
În acest context, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi omologul său rus Vladimir Putin urmează discute situaţia din Ucraina într-o conferinţă telefonică, la care vor participa, de asemenea, cancelarul Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande.