Sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu a fost inaugurat joi în prezenta premierului Dacian Cioloș și a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, care se află cu acest prilej în România, precum și a adjunctului Secretarului apărării al SUA, Robert Work.
Rusia a reacționat. Desfășurarea scutului antirachetă american în România este o ''amenințare'' pentru Rusia, iar Moscova adoptă contramăsuri împotriva apărării antirachetă a SUA în Europa, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Întrebarea nu este dacă vor fi luate, sau nu, măsuri; sunt luate măsuri pentru a menține securitatea Rusiei la nivelul necesar. Dați-mi voie să vă amintesc că însuși președintele (Vladimir Putin) s-a întrebat în mod repetat împotriva cui funcționează acest sistem și împotriva cui va funcționa el în viitor?'', a afirmat Peskov într-o conferință de presă, potrivit TASS, citată de Agerpres.
Ce măsuri ar putea fi luate? New York Times amintește că Rusia a făcut referire anul trecut la o armă redutabilă.
Potrivit unui document discutat la o reuniune militara la care a fost prezent Vladimir Putin, armata rusă lucreaza la Sistemul oceanic multirol Status-6. Proiectul constă în construirea unui submarin fără echipaj care să poată efectua bombardamente nucleare în zone de coasta.
"Sistemul va avea rolul de a distruge componente importante ale inamicilor în zone de coasta, generând daune inacceptabile pe teritoriul unei țări prin crearea unor zone de contaminare radioactivă care să facă imposibile pe termen lung activități militare, economice sau de alt gen", precizeaza documentul postat pe un blog al armatei ruse.
Comentatorul rus Konstantin Bogdanov a scris pe blogul Lenta.ru că scutul antirachetă din Europa ar putea accelera drumul spre un război nuclear.
Țări precum România, care găzduiesc elemente ale scutului vor fi singurele victime, în vreme ce SUA și Rusia se vor împăca "peste ruinele scutului din estul Europei", a scris Bogdanov.