Furtuna de zăpadă s-a abătut asupra regiunii Marilor Lacuri şi a lovit puternic oraşul Buffalo. Suburbiile au fost îngropate sub troiene de zăpadă înalte doi metri, iar cei care s-au aventurat în trafic au fost victime sigure.
19 oameni au murit în ultimele zile în urma unor accidente rutiere produse din cauza poleiului, iar o echipă de baschet a rămas blocată în nămeţi mai bine de 24 de ore.
Temperaturile au scăzut sub pragul de îngheţ în aproape toate statele americane. În oraşe din Florida a fost chiar mai frig decât în Alaska.
Forţa vortexului polar a luat prin surprindere autorităţile din nord-estul ţării. În mai multe comitate a fost decretată starea de catastrofă naturală, iar Garda Naţională a fost mobilizată în sprijinul sinistraţilor.