„Am licitaţie cu câştigător dat pentru amplasarea de dublare de cale ferată, am studiul de fezabilitate deja primit, recepţionat, în 3 săptămâni lansăm licitaţie pentru utilaje pentru a se lucra simultan la fiecare stâlp”, a spus ministrul, despre un proiect „despre care nimeni nu crede că se va finaliza”.
Ministrul a vorbit şi despre proiectul de metrou Bucureşti-Otopeni, unde a spus că se confruntă cu greutăţi şi care va fi realizat în parte cu finanţare UE şi în parte cu finanţare din partea Agenţiei Internaţionale de Cooperare a Japoniei (JICA).
„Comisia Europeană, directoratul care are grijă de fondurile UE în România, după ce au deja confinanţare cu banca japoneză de 300 milioane de euro au aflat că metroul e bun doar până la staţia Tokyo. Şi îngerul nostru păzitor care are grijă de noi şi ne vorbeşte despre fonduri europene a spus că e bine aşa. Nu dau nume că acolo nu e pe persoană fizică, e directoratul CE. Am propus băncii japoneze să cofinanţeze cealaltă porţiune de metrou. Dacă puneam grămădă banii europeni cu cei japonezi nu mai ştiam după ce procedură să facem licitaţia. Ne-au făcut un serviciu cei de la Bruxelles că ne-au rupt în două proiectul. Acum e doar până la mall”, a spus ministrul.
Ministrul a apreciat că primul segment care va fi dat în folosinţă va fi cel dintre Complexul Comercial Băneasa şi Otopeni.