Potrivit lui Valentin Nalivaicenko, discuțiile cu separatiștii au condus la un acord privind crearea unei zone de securitate de 20 km 'pentru ca Ucraina să-și poată îndeplini obiectivul esențial: identificarea cadavrelor și predarea acestora către familii', a consemnat AFP, citată de Agerpres.
Avionul Boeing 777 al Malaysia Airlines, care desfășura un zbor pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur, a dispărut de pe ecranele radarelor în după-amiaza zilei de joi, pe teritoriul Ucrainei, în regiunea separatistă Donețk. La bordul avionului se aflau 298 de oameni. Toți și-au pierdut viața.