"Din primăvară, Ungaria probabil va fi expusă unor noi presiuni ale imigraţiei şi suntem pregătiţi să construim un nou gard, de data aceasta la frontiera cu România", a declarat Janos Lazar, citat de MTI, potrivit Mediafax.
"Migraţia va reîncepe din primăvară şi probabil că vor fi exercitate presiuni asupra frontierelor noastre. Trebuie să fim pregătiţi pentru acest lucru şi pentru a construi gard la frontiera cu România", a subliniat Janos Lazar, conform The Wall Street Journal.
"Anul 2016 va fi unul greu în materie de imigraţie ilegală. Suntem supuşi presiunilor şi securitatea ţării este ameninţată", a spus Lazar.