“Parchetul Federal din Karlsruhe (sud-vest) a primit până acum în jur de 400 de plângeri”, a subliniat purtătorul de cuvânt al acestuia, Frauke Koehler, informează Agerpres, citând AFP.
Potrivit cotidianului de stânga Tageszeitung (TAZ), cancelarul federal german este acuzată că a deschis larg ușile de intrare în Germania în fața imigranților care fug din calea războiului sau a sărăciei. Aceste plângeri în masă ar veni din partea unor organizații de extremă dreapta, informează sursa mai sus citată.
Totuși, același cotidian sublinează că acest demers juridic nu are nicio șansă de izbândă, deoarece se poate considera că este vorba de înaltă trădare doar arunci când autorul 'acționează prin violență sau amenințând cu violență'.
Germania ar urma să primească în acest an peste 800.000 de solicitanți de azil, o provocare considerabilă pentru o țară în mod cert prosperă, dar care pare în căutare de soluții pentru găzduirea refugiaților.