Autorităţile americane s-au mobilizat după ce angajaţii au sustras obiecte în valoare de sute de mii de dolari din bagajele călătorilor care treceau prin aeroport.
Printre lucrurile furate s-au numărat telefoane mobile, tablete, camere de fotografiat, bijuterii şi haine.
Daily Mail scrie că ancheta oficialilor americani a durat mai bine de o lună, iar aceştia au percheziţionat casele a zeci de persoane ce lucrau în cadrul aeroportului din Los Angeles.
În plus, autorităţile au reuşit să recupereze şi o parte dintre obiectele furate, printre care o cameră foto de 15 mii de dolari. Toate urmează să fie returnate proprietarilor.