Aproximativ 6,8 milioane de alegători sunt invitați să aleagă în al doilea tur al acestor alegeri prezidențiale între Țețka Țatceva (58 de ani), candidata Partidului conservator aflat la putere, Gerb, și generalul Rumen Radev (53 de ani), care a fost până în vară comandant al forțelor aeriene, înainte de a accepta învestitura socialiștilor, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Pentru premierul bulgar Boiko Borisov, care se află la al doilea mandat, miza alegerilor este menținerea sa la putere: el s-a angajat să demisioneze "de duminică seara' în cazul unui eșec al dnei Țatceva, ceea ce ar deschide perioadă de incertitudini pentru această țară membră a UE.
În regimul parlamentar bulgar, alegerea unui nou președinte — cu rol mai mult protocolar — nu implică demisia guvernului și formarea unui nou executiv.
În primul tur al scrutinului prezidențial din 6 noiembrie, generalul Radev — total novice în politică — a creat surpriza clasându-.se cu trei puncte înaintea candidatei majorității, criticată pentru lipsa ei de carismă.
Acest militar considerat înclinat să pledeze pentru cauza rusă este dat câștigător în al doilea tur de scrutin de mai multe sondaje pentru a-i succeda președintelui în exercițiu Rosen Plevneliev, provenit din partidul aflat la putere.
Președinta parlamentului se prezintă drept candidata stabilității pentru această țară care a fost zguduită la începutul anului 2013 de vaste manifestații împotriva corupției și sărăciei, însoțite de o serie de sacrificii prin foc.
Aceste tulburări au pus capăt în mod abrupt primului mandat al lui Boiko Borisov, care a demisionat.
De această dată, avertismentul său că va demisiona în caz de eșec "i-a mobilizat mai mult pe adversarii săi decât pe simpatizanți", estimează politologul Jivko Gheorghievici, de la Institutul Gallup.
O victorie a generalului Radev ar putea duce la adoptarea unei poziții mai favorabile Rusiei, în timp ce actualul șef al statului s-a distins prin intransigența sa față de Moscova.
Candidatul socialiștilor s-a declarat favorabil unei ridicări a sancțiunilor europene împotriva Rusiei și estimează că "Crimeea (peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014) este de fapt rusească".
Sectorul energetic bulgar este dependent în mare măsură de puternica prezență rusă și cele două țări întrețin tradițional legături culturale și istorice.
Dramatizând miza, majoritatea a lansat un apel la mobilizare împotriva "totalitarismului comunist" și a "generalului roșu", afirmând că revenire la putere a socialiștilor va duce la o "înghețare a fondurilor europene".
Radev își apără neutralitatea, amintind că este "general al NATO format în SUA" și subliniind că "apartenența la UE și NATO nu are alternativă".
Fost pompier, karatist, agent de securitate al unor înalte personalități, iar apoi primar al Sofiei, Boiko Borisov domină scena politică bulgară de peste zece ani. Dar credibilitatea lui a scăzut în ultimele luni din cauza dificultății reformelor în această țară, afectată de corupție și de ineficiența serviciilor publice.
Aflat la conducerea unui guvern minoritar, al cărui mandat durează până în 2018, el rămâne totuși favorit pentru a câștiga eventuale alegeri legislative anticipate, la fel cum a revenit la putere în 2014, la un an după prima sa demisie.
În caz de cădere a guvernului, președintele în exercițiu îi va mandata pe șefii partidelor să formeze un nou executiv, iar apoi în caz de eșec, probabil, el ar putea numi un guvern interimar. Succesorul său, care va prelua funcția în 22 ianuarie, ar convoca alegeri anticipate.
Primele estimări ale institutelor de sondare a opiniei publice sunt așteptate la închiderea urnelor la ora locală 20:00 (18:00 GMT).