„Avem o flotă desfăşurată în Marea Baltică. Vom oferi, de asemenea, o fregată şi o corvetă şi pregătim mai multe”, a precizat Christine Lambrecht. „Vom furniza mai multe trupe. Ne vom implica în supravegherea aeriană şi apărarea aeriană. Ne coordonăm acum cu NATO asupra detaliilor”, a afirmat oficialul german.
„Suntem cel mai mare contributor de trupe în NATO după SUA. Numai în Forţa de Răspuns a NATO contribuim în prezent cu aproximativ 13.000 soldaţi”, a subliniat responsabilul german.
Lambrecht şi-a exprimat profunda îngrijorare faţă de situaţie şi a apreciat că şansele de dialog cu preşedintele rus Vladimir Putin sunt în scădere, deşi ar trebui să rămână mereu pe masă.
Ea a menţionat că Putin a ameninţat voalat că va folosi arme nucleare în discursul său prin care a anunţat atacul asupra Ucrainei, dar, a subliniat ministrul german, NATO va putea să arate că nu este intimidată de un astfel de discurs prin unitate şi descurajare. „Un atac asupra unui aliat ar fi un atac asupra noastră a tuturor, cu consecinţe teribile pentru Rusia”, a spus ea, adăugând: „Şi Putin ştie acest lucru”.
Germania a început livrarea a 5.000 de căşti de luptă pentru armata ucraineană care vor fi predate autorităţilor, în afara Ucrainei.