"Ni s-a spus că sunt vizate cinci avioane într-o lovitură importantă înainte de Crăciun", a declarat o sursă din cadrul serviciilor de securitate aeroportuare. "Am avut multe ameninţări, dar aceasta aproape că a dus la interzicerea bagajelor de mână pentru toate companiile. Ameninţarea este încă actuală şi reală", a adăugat sursa citată.
Complotul, despre care se ştie de aproximativ două luni, ar implica islamişti cu misiunea de a introduce bombe la bordul unor avioane care se deplasează către destinaţii europene majore, înainte de Crăciun.
"Negocierile la nivel înalt continuă la nivel guvernamental dar până acum s-au făcut puţine lucruri pentru a răspunde" ameninţării, a declarat sursa citată. "Există un blocaj din cauza dificultăţii de a interzice bagajele de mână, care reprezintă cea mai puternică armă pe care o avem împotriva noilor ameninţări", a adăugat sursa.
"Ameninţarea vizează Europa. Statele Unite şi-au îmbunătăţit măsurile de securitate pe durata verii dar noi nu am făcut acest lucru. Toată lumea se aşteaptă la ceva catastrofal foarte curând", a adăugat sursa citată.
Această ameninţare ar fi fost descoperită de ofiţeri din cadrul serviciilor de informaţii americane care se tem că în pofida eliminării unor importanţi fabricanţi de bombe ai Al-Qaida, există celule latente care pregătesc un scenariu apocaliptic.