Potrivit sursei citate, aceste cozi s-au format din cauza faptului că "de marți seara și până miercuri după amiază au fost restricții de circulație pe DN 5" pentru mașinile cu masa mai mare de 7,5 tone, dar și "restricții de circulație pe drumurile din Bulgaria", motiv pentru care șoferii de tiruri care mergeau spre țara vecină au fost nevoiți să aștepte pe DN 5 sau în vecinătatea acestui drum național ridicarea restricțiilor de circulație.
"În cadrul Punctului de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse am suplimentat personalul care efectuează controlul la frontieră, se lucrează pe toate arterele de circulație, respectiv pe trei sensuri la ieșirea din țară și, potrivit ultimelor informații, timpul de așteptare la controlul de frontieră era de 40 de minute pentru tiruri și de zece minute pentru autoturisme. Coada de tiruri pe DN 5 Giurgiu-București poate fi observată până la Jilava", a spus Cristina Onofrei.
În context, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache, a menționat că "au fost dispuse echipaje rutiere pe DN 5, iar circulația tirurilor este dirijată în sensul că accesul spre frontieră se face în mod controlat (în grupuri de câte zece tiruri, de obicei — n.r.), totodată se asigură fluența în trafic și, atunci când este necesară, trecerea utilajelor de deszăpezire".