Președintele ucrainean, Petro Poroshenko, a declarat miercuri că acuzațiile Rusiei privind o incursiune a țării sale în Crimeea reprezintă un pretext cinic pentru a lansa mai multe amenințări militare împotriva Ucrainei, relatează Reuters.
"Acuzațiile Rusiei către Ucraina de terorism în Crimeea ocupată par la fel de absurde și cinice ca declarațiile leadership-ului rusesc despre absența trupelor Rusiei în Donbass (regiune a Ucrainei)", a spus Poroshenko.
Președintele ucrainean a apreciat de asemenea că Rusia nu va reuși ridicarea sancțiunilor internaționale la adresa sa încercând să discrediteze Ucraina și a arătat că el așteaptă ca Moscova să contribuie la asigurarea că termenii acordului de la Minsk de încetare a focului vor fi respectați.
Președintele rus, Vladimir Putin, a acuzat miercuri Ucraina că a ales calea terorii în locul păcii și că joacă un joc periculos după ce serviciul rus de securitate FSB a anunțat că a dejucat o serie de raiduri armate ucrainene în Crimeea anexată, relatează Reuters.
Putin a declarat, la Moscova, că acțiunile Kievului au fost 'prostești' și 'criminale' și că nu există niciun rost pentru organizarea unei noi runde de discuții privind procesul de pace din estul Ucrainei ca urmare a acestor incursiuni.
Totodată președintele rus a afirmat că Moscova va lua măsuri de securitate importante pentru a garanta siguranța în Crimeea și a subliniat că SUA și Europa trebuie să ia măsuri concrete pentru a schimba comportamentul Ucrainei.
"Totul arată că cei care au luat și păstrează puterea la Kiev, în loc să caute compromisuri, în loc să caute modalități pentru o soluție pașnică, au ales calea terorii. Este un joc foarte periculos", a spus Putin, în conferința de presă susținută după întâlnirea cu omologul său armean, Serj Sarkisian, relatează agenția EFE.
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat miercuri că a dejucat două tentative armate ale Ucrainei de a introduce sabotori în Crimeea și că a destructurat o rețea de spionaj ucraineană pe teritoriul peninsulei anexate, transmite Reuters.
FSB a acuzat forțele speciale ucrainene că au planificat comiterea unor atacuri teroriste în Crimeea care vizau elemente cruciale de infrastructură și a anunțat că un angajat FSB și un soldat rus au fost uciși în confruntări cu forțele ucrainene.
FSB a precizat că tentativa de incursiune a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.
'Scopul acestei activități subversive și a actelor teroriste a fost destabilizarea situației socio-politice în regiune înainte de pregătirea și organizarea alegerilor', au afirmat serviciile secrete ruse într-un comunicat.
Totodată FSB a declarat că a interceptat un grup de sabotori în cadrul unei operațiuni care s-a desfășurat sâmbătă noaptea și în primele ore ale dimineții de duminică și că un angajat FSB a fost ucis în timp ce încerca să îi rețină. În timpul operațiunii au fost găsite 20 de dispozitive explozive improvizate, muniție, mine, grenade și arme specializate care, potrivit FSB, sunt utilizate frecvent de forțele speciale ucrainene.
Serviciul Federal de Securitate a afirmat totodată că a destructurat o rețea de spionaj ucraineană, reținând atât cetățeni ucraineni cât și ruși.
De asemenea, FSB a făcut cunoscut că Ucraina a încercat în primele ore ale zilei de luni să infiltreze două grupuri de sabotori în Crimeea, însă Serviciul Federal de Securitate și alte agenții au respins aceste tentative.
În comunicat se precizează că un soldat rus a fost ucis în momentul în care forțele ucrainene cu ajutorul unor vehicule blindate au încercat fără succes însă să pătrundă în Crimeea.
Securitatea a fost întărită în zonele frecventate de turiști, în punctele cheie de infrastructură, precum și de-a lungul graniței dintre Crimeea și Ucraina, a precizat FSB.
Cu toate acestea, serviciul ucrainean de securitate (SBU) a dezmințit ferm aceste acuzații, în timp ce statul major ucrainean le-a calificat drept "provocare".