Potrivit poliției, femeia a fost agățată de remorca unui camion și târâtă zeci de metri.
Presa locală scrie că Paco a rămas alături de stăpâna ei până când aceasta a murit la fața locului. S-a trântit pe asfalt și a refuzat să părăsească locul în momentul în care polițiștii au venit și au analizat scena accidentului.
Câinele ar fi refuzat în continuare să plece de la locul unde a fost accidentată stăpâna sa, dacă familia acesteia nu ar fi venit să îl ia.
Polițiștii au precizat că circumstanțele accidentului sunt încă neclare și că singurul martor este chiar Paco.