Un autobuz care transporta membri ai unei comunități religioase s-a izbit, duminică, de o clădire din Paris, în apropiere de Porte de Clichy, după ce a doborât un copac și un stâlp. Șoferul a murit, iar 19 persoane, între care un copil, au fost rănite.
Medicii care au ajus la fața locului au încercat să îl resusciteze pe conducătorul auto însă, din păcate, nu au mai putut face nimic.
"Șoferul, căruia cel mai probabil i s-a făcut rău, a murit din păcate”, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor din Paris pentru AFP.
Nu au fost raportate victime în clădirea în care a ajuns autobuzul.
Accidentul a avut loc la mică distanță de tribunalul din capitala franceză.