Wang Xiaolu, un jurnalist de la revista Caijing, a fost reținut după recenta furtună bursieră chineză pentru răspândirea de informații false cu privire la titlurile financiare cu contracte la termen, potrivit agenției oficiale China Nouă (Xinhua), preluată de France Presse.
Într-un articol publicat în iulie, Wang a afirmat că autoritatea de reglementare a valorilor mobiliare studia posibilitatea ieșirii fondurilor publice de pe piață, scrie Agerpres.
Comisia chineză de reglementare a piețelor financiare (CSRC) a dezmințit rapid ceea ce a scris jurnalistul, numindu-l "iresponsabil".
Potrivit agenției oficiale, jurnalistul "a mărturisit" că "informațiile sale false au creat panică și dezordine la Bursă, subminând serios încrederea în piețe și provocând pierderi uriașe țării și investitorilor".
Dar revista Caijing a declarat, într-un comunicat postat pe site-ul ei, că "apără dreptul jurnaliștilor de a-și face datoria potrivit legii".
China Nouă a anunțat de asemenea reținerea unui oficial al organismului de supraveghere a pieței chineze și a altor patru înalți responsabili pentru "infracțiuni" pe piața de capital.
Mass-media guvernamentală din China anunță regulat ceea ce sunt prezentate drept mărturisiri ale unor suspecți în afaceri importante, amintește France Presse.
Agenția de presă chineză a anunțat de asemenea că 197 de persoane au fost sancționate în cadrul unei campanii speciale a poliției contra zvonurilor pe internet asupra piețelor bursiere din China, în legătură cu recentele explozii mortale din Tianjin și alte "evenimente importante".
Niciun detaliu nu a fost furnizat privind sancțiunile, dar potrivit China Nouă acuzațiile includ afirmația că un bărbat a murit la Beijing din cauza crizei bursiere, falsificarea numărului de victime de la Tianjin și difuzarea de zvonuri "sedițioase" asupra festivităților din China pentru a 70-a aniversare a sfârșitului celui de-Al Doilea Război Mondial, adaugă AFP.