Supranumit cu afecțiune 'Mongo' de către cubanezi, Ramon era al doilea din cei șapte copii ai familiei Castro și cel mai mare dintre cei trei frați băieți, fiind cu doi ani mai în vârstă decât Fidel și cu șapte ani mai în vârstă decât actualul președinte cubanez Raul Castro, conform agerpres.ro.
Spre deosebire de cei doi frați mai mici, Ramon Castro nu a arătat niciodată interes pentru politică, iar în tinerețe s-a consacrat studiilor de agronomie, după care a preluat administrarea fermei familiale de la Biran, în provincia Holguin (est).
El nu și-a urmat frații nici în lupta de gherilă împotriva lui Fulgencio Batista, care a dus la ajungerea lor la putere în 1959, însă a depus eforturi pentru a le furniza oameni, arme și materiale.
După revoluția castristă, Ramon Castro a participat la conceperea reformelor agricole, în special în sectorul creșterii de animale, domeniu în care a devenit un expert respectat.
Recunoscut pentru caracterul său afabil și jovial, 'Mongo' Castro nu a îmbrăcat niciodată uniforma verde-măsliniu, însă în acești ultimi ani barba sa albă îi conferea un aparent aer de părinte al revoluției cubaneze.