Anunțul a fost făcut miercuri de paza de coastă din Grecia. Echipajele de căutare au salvat 12 persoane, majoritatea din Irak și Siria, și le-au dus pe insula din apropiere, Santorini.
Cadavrele a trei bărbați au fost, de asemenea, duse pe insulă, au spus autoritățile. Din mărturiile supraviețuitorilor, paza de coastă tras concluzia că barca transporta între 32 și 50 de persoane. A trimis un semnal de alarmă marți târziu, după ce a suferit o defecțiune a motorului, apoi a început să ia apă, scrie Reuters.
Grecia este una dintre principalele rute către Uniunea Europeană pentru solicitanții de azil care sosesc din Turcia, dar majoritatea traversează cu mici bărci de cauciuc către insulele grecești din apropierea coastei Turciei.
Folegandros, parte a grupului de insule Cyclades din mijlocul Mării Egee, nu se află pe traseul tipic.
Operațiunea de căutare și salvare a început marți, la ore târzii, și a implicat patru bărci de pază de coastă, cinci nave care navighează în zonă, două elicoptere și un avion C-130.