Comisia pentru învățământ a votat, în unanimitate, introducerea în Legea Învățământului Preuniversitar a articolului 74, care se referă exclusiv la educația elevelor gravide și a elevilor părinți.
Potrivit acestuia, tinerii „vor beneficia de un program de studiu adaptat nevoilor lor, care să le permită să-și continue studiile, inclusiv prin oferirea, acolo unde este posibil, de posibilități de învățare online”.
Ei vor avea anumite facilități, respectiv: „motivarea unui număr limitat de absențe; transferul în cadrul unor grupe speciale cu program flexibil; asistență medicală specifică în cabinetele de medicină școlară și în cabinete specializate; activități de învățare remedială; consiliere școlară, inclusiv cu sprijinul unui mediator școlar și psihologică; prioritate la accesarea serviciilor complementare de educație timpurie și posibilitatea de a amâna examenele în cazul în care acestea coincid cu perioada de naștere sau cu perioada de îngrijire a copilului”.
Articolul mai prevede ca Direcția Județeană pentru Învățământ Preuniversitar/Direcția Municipiului București pentru Învățământ Preuniversitar să monitorizeze situația și progresul elevelor gravide și elevilor părinți în ceea ce privește continuarea studiilor.