Ne-am uitat prea mult, pasivi, cum ne conduc toți mafioții și trimișii lor cu frică de școală. Am râs de inadecvarea lor, de greșelile lor, de prostia lor. Dar poate nu am realizat că nu e suficient să râdem și să mergem mai departe! Pentru că pasivitatea noastră a fost un soi de complicitate. Dacă noi îi opream la timp, nu se cocoțau în capul nostru!
În prim plan nu mai vezi profesorii, premianții, performanții, oamenii care au învățat o viață și au muncit o viață! Ei s-au retras în bula lor, scârbiți, rușinați, dezamăgiți de speclacolul grotesc al prostiei aduse până în cele mai înalte funcții din stat! O rușine națională transformată în normalitate!
Premieri care nu știau să lege două cuvinte în limba română, dar care se mândreau cu atâta românism, indivizi care au făcut de râs școlile prin care au trecut, puși miniștri interfață pentru șefii lor prea penali să mai ocupe funcții publice, mai nou, lucrătoare sexuale așezate în platouri de televiziune lângă președinți de parlament, să facă analiza politică a zilei – mizerie umană promovată pe post de vrednicie…
Citește continuarea pe realitateadebucuresti.net.