Pe lângă bâzâitul absolut enervant, muștele nu produc nimic. Acum, conectat fiind la tot ce mișcă în societate, observ un asalt al bâzâitoarelor atotștiutoare. Unde nu te aștepți, le vezi frecând de zor spoiala de pricepere pe pereții virtuali. E loc sub soare pentru fiecare, natura-i o mamă bună, problema-i la mentalitate. Să știi care îți sunt limitele, să încerci să le depășești este lăudabil. Să sari etapele e prea mult. Acum, după lunga introducere, vreau să reținem împreună un lucru. Când te bâzâie ceva, dai din mânâ a lehamite. Când bâzâitul devine enervant, cauți pliciul.
Bâzâielile din ultima vreme mă fac să caut pliciul izbăvitor. Nu mai pot tolera asaltul muștelor zgomotoase. Pe vremuri, bunica punea la ușă o bandă de hârtie cu lipici, loc unde insectele se buluceau să moară. Deci sunt și proaste, nu învață din ultima experiență a suratelor. Bâzoii sunt și mai a naibii. Ăștia-s plin de suficiență, cu pieptul umflat și ochii holbați. Ei sunt ca și influencerii, numai buni de făcut zgomot fără niciun fond. Pentru cei care înțeleg și tolerează, fără muștele acestea nu există natură. Trebuie tolerate, înțelese și apoi, dacă se cred albine, pliciul e singura soluție. Orice comparație mentală cu o situație proprie vouă poate aduce surpriza. Anume că suntem înconjurați de nepricepuți care se cred doctori, ingineri sau mecanici. Un fel de pricepuți la toate și nimic. Unii cred că le merge la nesfârșit. Alții conștientizează și bâzâie agresiv ca să intimideze.
Una peste alta, rândurile astea sunt o intevenție către normalitate. Hai să lăsăm muștele cu rolul lor bine stabilit, albinele să facă mierea. Locul potrivit pentru fiecare se găsește ușor. Trebuie să identificăm dacă e muscă sau albină. De aici lucrurile pot deveni mai puțin complicate. Acest editorial este doar o metaforă. Crei care se regăsesc în diversele roluri sunt rugați să încerce să-și depășească condiția. Pânâ atunci, bâzâielile enervante duc către plici.
