Revolut pot fi monitorizate de către Finanțe în momentul în care există suspiciuni de fraude sau evaziune fiscală, a anunțat Lucian Heiuș, președintele ANAF. Acesta a declarat că tranzacțiile sunt monitorizate la fel ca la alte bănci, iar orice solicitare care vine dinspre instiuția pe care o conduce este comunicată de Revolut.
”Revolutul este o bancă care se supune regulilor bancare. Orice informaţie pe care o solicităm ne este pusă la dispoziţie”.Heiuş a precizat că ANAF comunică cu Revolut, iar sumele de pe astfel de carduri sunt monitorizate.
”Este o legendă care spune că, vezi Doamne, dacă ai bani pe carduri emise de Revolut nu poţi să fii urmărit de ANAF sau ele nu intră în sistemul general de plăţi. Ele intră în sistemul general de plăţi şi ele pot fi monitorizate atunci când există riscul de fraudă sau evaziune fiscală”, a mai afirmat Heiuş, adăugând că există o colaborare ”foarte bună cu Revolut Bank”, scrie news.ro