Programul Prima Casă 2020 beneficiază de aceleaşi condiţii de garantare din partea statului român în favoarea finanţărilor acordate de către cele 14 bănci participante în program.
Alocarea plafonului total între băncile participante a fost realizată pe baza rezultatelor din 2019 ale activităţii de creditare în cadrul programului - precizează Fondul Naţional de Garantare a creditelor pentru IMM-uri.
La finalul anului trecut, programul Prima Casă înregistra peste 260.000 de garanţii şi promisiuni de garantare acordate pentru achiziţionarea sau construcţia de locuinţe pe întreg teritoriul României.